Peștera de lângă Răut: povestea unui loc de refugiu

Într-o relatare semnată de Victor Pogor și publicată de Radio Chișinău se menționează că o peșteră din lunca Răutului a servit refugiu pentru mai mulți oameni din Vărvăreuca în iunie 1941, atunci când armata sovietică a încercat să ocupe înălțimea Bortoasa – punct strategic care permite supravegherea regiunii pe o rază de zeci de kilometri. Din spusele martorilor oculari, dascălul de la biserica din sat, Vladimir Ciobanu, împreună cu fiul său Ion, au ascuns de execuția sovietică mai mulți oameni din localitate. Ei au stat aici câteva zile, dormind pe fân și blocând intrarea cu pietre, până armata română a reușit să mute linia frontului spre Soroca.

Am decis să ne băgăm în peșteră ca să documentăm proporțiile acesteia, particularitățile pe care le are și inclusiv să verificăm posibilitatea aflării aici a mai multor persoane pentru o perioadă de câteva zile, fără echipamente speciale, la fel cum se menționează în articol.

Ce este în peșteră

În Vărvăreuca nu sunt munți – doar niște stânci pe o porțiune mică a râului Răut. În acest loc se formează o serpentină care delimitează liniamentele satului Vărvăreuca de orașul Florești și localitatea Bobulești. Aici într-o crăpătură de stâncă la marginea de sat, unde des ciobanii își pasc oile am găsit peștera. Stânca din jurul intrării este cioplită de inscripții și zeci de cruci. Intrarea este foarte îngustă, este greu de parcurs chiar și primii câțiva metri – doar târându-te pe-o parte, această crăpătură te aduce într-un loc numit de localnici „cameră” – un spațiu larg și încăpător.

Inscripția sugereajă că aici cândva a fost Aurel

Înainte de a ne porni încoace, am vorbit cu mai mulți săteni, în mare parte cine a fost măcar o dată în peșteră, cunoaște acest loc. Ei o numesc astfel datorită spațiului larg de acolo, care are înălțimea de peste zece metri și reprezintă o fisură largă în piatră ce se aseamănă cu o luntre de canotaj adâncă, pusă în picioare. În acest loc lumina de afară nu mai pătrunde căci după câțiva metri pășiți, traseul virează la stânga, iar razele soarelui rămân undeva în urmă după colț.

Andrei Patrașcu măsoară adâncimea unei crăpături din interiorul peșterii

Pereții sunt umezi, reci și plini de texte roase. Inscripțiile în mare parte fie sunt nume, fie obscenități. Pietrele pe care mergem tot traseul sunt instabile. În câteva locuri se văd și urmele unor prăbușituri – recente și mai vechi. Ambele capete ale „încăperii”, care este lungă și foarte înaltă se îngustează. Suntem la vreo 20 de metri de la intrare, însă nu simțim insuficiență de oxigen și asta ne duce la gândul că există un circuit de aer chiar dacă nu sunt fisuri vizibile în piatră care ar permite aceasta.
În capătul camerei mai este un tunel mic, localnicii îl numesc „fântâna”. Acesta duce spre un alt spațiu larg, însă mai mic decât cel anterior. Cineva a târât încoace un scaun de la mașină și o saltea, dar din câte se observă foarte demult, alte urme ale omului aici nu am găsit. Crăpăturile care formează trecerea de aici mai departe se îngustează astfel încât un matur practic nu poate pătrunde mai departe, însă acest fapt poate fi sfidat de cineva cu dimensiuni mici.

 

 

Spațiul total pe care l-am parcurs în peșteră ne permite să zicem că aici pot fi ascunși în caz de necesitate un număr de 30-40 de persoane fără nici o frică de a se sufoca din lipsă de oxigen. Dar starea fizică a acestui loc este foarte instabilă și accidentată pe alocuri astfel încât fiecare minut aflat acolo pune în gardă, pentru că pericolul prăbușirii pietrelor care atârnă deasupra capului este permanent.

img_1459
Ajunși în locul numit de localnici ”fântâna”

Despre ieșirea din peșteră

Am vorbit cu mulți vărvăreni care declară că peștera ajunge până în preajma satul Bobulești, într-un loc numit „Fântâna Fetei”. Noi am înconjurat toată coasta râului Răut și am găsit presupusa ieșire din peșteră. Aceasta este chiar vizavi de satul Bobulești, are doar câțiva metri în lungime, trecerea mai departe fiind blocată de pietre.

 

Acum luând în considerare faptul că noi cu greu ne-am înfundat la doar 30 de metri în peșteră, mai departe trecerea fiind fizic imposibilă de parcurs și că distanța dintre aceste două locuri pe o linie dreaptă este de un kilometru și ceva, credem că aceste declarații sunt doar presupuneri și un mit frumos necontestat încă de nimeni.

Concluzii la final de expediție

Împreună cu membrii expediției am ajuns la concluzia că peștera are capacitatea de a ascunde în caz de pribegie un număr mare de oameni pe o perioadă de câteva zile, iar crucile cioplite în preajma intrării în aceasta vin ca o atestare a faptului că au fost lăsate în semn de mulțumire lui Dumnezeu de dascălul Vladimir Ciobanu după ce a salvat vărvărvărenii de furia sovietică în vara lui ’41.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *